Trei ani, un experiment

* Jurnalismule, unde m-ai adus?

Planuirea vietii dureaza trei ani, am zice daca, dupa facultate toti ne-am vedea cu viitorul "aranjat", bine delimitat. La finalul acestor ani, cu amintirile in traista, ajunsi la linia de demarcatie intre invingator si ratat, realizez insa ca invatamantul universitar ne-a dat o singura sarcina. Nu teme, nu examene, nu prezentari. Nu. Un experiment.

S-a vrut unul al rabdarii si al chibzuintei. Un experiment in care cobai mi-am fost eu insumi. Materia prima mi-a fost timpul, cei trei ani, iar scopul a fost sa scot un viitor din ei. Cum? Asta nu se invata la scoala. In jurnalism, trebuie sa bati turla ca sa gasesti un raspuns oricat de mic. De aceea, a trebuit sa-mi ies din matca si s-o apuc pe calea hoinarelii. (A nu se intelege totusi ca am dezertat de la partea academica; nici gind. Fara incarcatura teoretica, procesul de cercetare ar fi fost mult mai lent, in absenta unor fundamente pe care sa nu le puteam intelege).

Asadar, in trei ani de zile, am incercat sa patrund pe cat mai multe teritorii pe care nu ajunsesem inainte (institutii de presa) pentru a dobandi, mai tarziu, pareri avizate.  Si pentru ca niciodata nu-i de-ajuns sa te uiti doar in curtea ta, am pasit si in cea a vecinului pentru a vedea ce-mi lipseste mie si.. noua. Noul statut, de student Erasmus, in Franta, mi-a ridicat perdeaua pe de ochi si nationalismul mi s-a ascuns intr-un colt de minte. L-am lasat acolo o vreme, sa se hraneasca din observatiile fine, adica din devoalarea treptata a paielor din ochii vecinului. Apoi, am defilat cu el, nu insa intr-un mod prostesc, urland ca noi suntem perfecti, ci cat sa dau peste nas pesimistilor.

Dupa ce m-am intors in patrie, am incercat sa pun pe hartie toate cate invatasem in cei trei ani. De umplut foi, asta am facut, dar degeaba. Reteta de a obtine un viitor "aranjat" tot s-a ferit de mine. Atunci, intreb: cati au gasit-o? Si daca nimeni, atunci cine e gresit? Experimentul sau cobaii?