Monday, March 26, 2012

Pagina 27, capitolul 4

De-ar fi sa ma informez zilnic de pe facebook ar fi ca si cum as citi prefata unei carti. Cat mai scurt si mai  rapid, ca sa nu ne incurcam in detalii inutile.

In functie de preocuparile bine afisate de fiecare, lista de prieteni a devenit un motor de cautare, un alt soi de Google i-as zice, in contextul in care Facebook-ul ar fi sistemul de operare. Iar daca ne referim in termenii structurii unei carti, lista de prieteni este echivalentul unui cuprins. Cu cat ai mai multi prieteni esti asadar mai informat.

Daca ma intereseaza un anume capitol, intru imediat pe profilul prietenului respectiv, devenit peste noapte editorul meu personal de stiri din acel domeniu. Astfel ca, atunci cand vreau sa aflu ultimele noutati din moda, intru imediat pe profilul Oanei

"Vezi ce tinute au purtat vedetele la Gala Premiilor Gopo" e ultimul link adaugat in seara asta, un top realizat de cei de la procinema.ro, in care Andreea Raicu e prezentata intr-o fotografie purtand o rochie rosie "cu un foarte generos decolteu". Sa nu uit si de ofertele de la Miniprix, pe care le primesc zilnic "gratie" Elenei, ca timp de o ora (de la 20.00 la 21.00) a fost reducere de 20% pentru pantalonii de dama!



La capitolul cultura, azi a fost mai bine ca niciodata. Explozie de citate. Castigatorii zilei au fost de departe Cioran si Nietzsche. Atentie ca Cioran trebuie consumat in doze mici. In plus, am mai aflat de-o carte recent aparuta, despre cum a afectat criza economica anumite tari din Europa, intitulata "Boomerang" a lui Michel Lewis si ca Dan Lungu e in America la o conferinta pentru scriitori. Fain ca literatura romana ajunge asa de departe!
Tot legat de cultura, am aflat, gratie lui Andrei, despre incercarea celor de la Catavencii de a rescrie fraze din opere literare in stil stirist. De exemplu:
  • "Afla aici cum se numea carciuma atacata de Lica Samadaul, din clanul Samadailor."
  • "Citeste aici cine este cel mai iubit dintre pamanteni, conform revistei People! Top 50 dei mai iubiti pamanteni!"

Cat despre muzica, slabut. Nu am aflat de niciun album sau clip lansat de curand. Azi s-a ascultat mai mult muzica din anii '90, Roxette,The Cranberies, nu Sean Paul sau Pitbull; azi au fost trimisi in concediu de pe Facebook.

In categoria "Altele", sa nu uit sa mentionez ca in timp ce incercam sa ajung in josul paginii pentru a tria informatiile postate, ochii mi-au fost bombardati de prea multe bancuri proaste si poze indecente cu ce "nazdravanii" mai fac asistentele. Credeam ca-i expirat, dar nah, fiecare cu fetisurile lui.



Morala: Cartea "Facebook" e prea groasa. Pierd prea mult timp rasfoind prea multe pagini inutile. Ar trebui sa mai tai din ele, poate chiar capitole intregi.



No comments:

Post a Comment